Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AJUNGE ÎN APROPIEREA (PORT ETC)

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 30 pentru AJUNGE ÎN APROPIEREA (PORT ETC).

Ion Luca Caragiale - Două loturi

... și noroc! Dar d. căpitan Pandele, mai optimist: - De unde știi dumneata norocul meu? Ș-a pus pe d. Lefter să-i însemneze în carnet numerele biletelor. A trecut mult de la aceasta. Lotăriile, amânate de atâtea ori, s-au tras în sfârșit amândouă în aceeași zi. La prima (Lotăria "Societății pentru fundarea unei Universități Române în Dobrogea, la Constanța"), lotul cel mare de 50.000 lei l-a câștigat numărul 076.384; iar la a doua (Lotăria ... numărul 109.520. D. Lefter, până adineaori, habar n-avea că se trăseseră ieri amândouă lotăriile. Era seară; omul ședea la masă cu consoarta sa în sălița de intrare, vorbind în ticnă despre cum se scumpește viața din zi în zi, când aude o birje oprindu-se-n poartă, apoi pași apăsați în curticică și pe urmă bătând cineva tare grăbit la geamlâcul d-afară. D. Lefter sare să deschidă bănuind în gând: "Hait! iar ne chiamă deseară la serviciu extraordinar turbatul (turbatul e șeful), să ne canonească până la miezul nopții, ca să se recomande ministrului ... tot, peste cămașe, se vede jacheta cenușie. D. Lefter repede o caută-n buzunarul de la piept; chivuța se strâmbă, că se gâdilă la sân. ...

 

Paul Zarifopol - Introduceri la ediția critică I.L. Caragiale, opere

... direcția satirei sale irită foarte rău, e deci încă foarte vie. E greu totuși a tăgădui că procedările lui artistice sunt adesea vechi, în înțelesul de: perimate. Socotesc că, printre oamenii astăzi în viață, sunt unii tocmai astfel așezați în timp ca să poată simți viu opera lui Caragiale și, în aceeași vreme, să poată imagina relativitatea ei istorică. Pentru filologii viitorului depărtat, când se vor sili, după cum le e meseria, să închipuie, în scheme și fantasme fragmentare, ceea ce trăim noi astăzi și am trăit ieri și deunăzi, consemnarea gândirii și simțirii noastre, a acestora care ... Lună de miere, din Cadou; iar una din acele schițe ale începătorului istoria cetațeanului Ghiță Calup a intrat de-a dreptul în Noaptea furtunoasă. Însă cu deosebire simptomatice pentru orientarea artistului sunt tipurlle dezvoltate, în foița umoristică din 1877, sub titlurile Șotrocea și Motrocea și Leonică Ciupicescu, retipărite cincisprezece ani mai târziu în Moftul român, unde Șotrocea și Motrocea se prefac în definitivii Lache și Mache, pe când Leonică Ciupicescu era din capul locului un nume creat artistic, primul de felul acesta

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... cel mai interesant este acela, când morunul, nise­trul sau somnul, simțindu-se dureros rănit, se smucește cu așa putere, că răstoarnă luntrea și pescarii în apă. Dar pescarii deprinși cu astfel de afaceri, deși se cufundă, imediat îi vezi iarăși plutind deasupra apei, ținând necontenit în mână capătul frân­ghiei de la harpună. Monstrul, care nu rareori ajunge o lungime de 4 1/2 metri*, se zbuciumă în toate părțile, trăgând după sine pe înotători; dar acestora le vin în ajutor alți camarazi cu lun­trele, în care se suie și acei din apă. Și acuma începe cel mai ciudat sport pe suprafața apei. Pescarii își dau toate silințele spre a ... somnul, în vârstă de 7-8 ani, ajung o mărime de 4-5 metri și o greutate de 288 de kilograme. te în fiecare an în împrejurimile Chișinăului, la care se rămășeau5 sume de bani și o vază de argint curat, trimisă de la Petersburg, în preț de zece mii de ruble. Cei mai fruntași proprietari de oi erau contele de Nesselrode și colonistul german Falzfein, care ținea oi în ...

 

Alecu Russo - Amintiri (Russo)

... cu cordele; zi-întâi mai a sosit în sat și bate la toate ușile, la bordeie, la case și la curte; ziua armindinei în care pelinului se dă cep!... De aș fi avut noroc să fiu și eu din cei învățați ce scriu în limbă frumoasă, de nu aș fi simțit în cutreieratul lumii că cea mai mare nevoie a omului este de a fi auzit când strigă, de a fi ... casele; câți flăcăi, câte fete mari și codane, toți și toate se împodobeau cu flori și cordeluțe, care la pălărie, care la codițe. Cu lilieci în mâini, cu garoafe pe cap, cu busuioc verde în sân, fetele și flăcăii păreau flori mișcătoare; de cu seară fetele se lau, flăcăii se pieptănau; iar în zori de zi, când se deschid lăcrimioarele, viorelele și toporașii se scutură de roua nopții, văile se umpleau cu chiote; codrii clocoteau de pocnete de ... se pospăiau, se înălbeau la apropierea zilelor mari ca și casele sătești; sărbătoarea se primea cu aceeași bucurie de boier și de țăran, fiind uniți în credință, în limbă și

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare

... fata pârcălabului Șandru ILEANA, fata pârcălabului Ivașcu HERA, fata pârcălabului Grumază STĂNIȘOARA, fata pârcălabului Ieremia OANA DOCHIA Căpitani, copii de casă, aprozi, hotnogi, hânsari [1] etc. Actul I În stânga, o aripă a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fier, sfârșindu-se cu o terasă pusă pe tălpi de piatră ... suflarea din țară că a fost cu voința lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele, și lăudat să fie numele lui în veacul vecilor. TOATE: Amin! REVECA: În patruzeci și șase de ani, treizeci și trei de bătălii, două fără izbândă și treizeci și una de biruinți! El să trăiască, și Moldovei i ... părul, aproape albe. C-o mână ține pe DOAMNA MARIA, cu alta o sabie dreaptă cu mânerul cruce. La câțiva pași, câțiva curteni și aprozi în haine împodobite. ȘTEFAN: Ce e tăcerea aceasta, fetelor? Parcă sunteți pui de găină când trece uleiul... Parcă sunteți un stol de vrăbii încremenite în stuhăraia din iazuri când aude chiotul... Parcă sunteți niște flori de luncă când n-adie vântul... Smerite? Mie nu-mi plac oamenii smeriți... Veniți să ... ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a ... să trăiască în istorie numele acestui somnoros Neron. Cine oare nu se înfioară numai când i se pare că aude cuvântul "La Saint-Barth lemy"? În zece rânduri Carol IX se aruncase în brațele partitului papistaș al Guisilor, și iar în zece rânduri întinsese o mână de înfrățire partitului calvin al lui Conde; în zece rânduri se silise a scutura tirania maternă a Caterinei Medici, și iar în zece rânduri sărută lanțurile ce-l sugrumau; până ce într-o zi, vreau să zic într-o noapte, desperat de conștiința nulității sale, el se ... ce-l respirase din leagăn, rănit de unii și zădărât de alții, nu e de mirare dacă el își pierdu mințile. Șahul Persiei îi trimisese în ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... ele pot să, intereseze, numai într'un grad mai restrâns lumea ce voiu lăsa-o dupa mine. Cele ce am cugetat însă, vor rămâne întrupate în scrierile ce am alcătuit și a arăta chipul cum ele s'au născut în mintea mea, poate să aibă oare care însenmătate și pentru alții. Sunt născut în 23 Martie 1847 în Iași, mahalaua Păcurari în niște case de zestre ale mamei mele, care case acuma au fost dărâmate fiind vândute de părinții mei primăriei de Iași. Casa în care m'am născut era ieșită cu colțul în drum și în acest colț era o fereastră pe care o vedeam de departe când coboram strada ce duce către bariera Păcurari. Mi se părea totdeauna acea fereastră ... pregăti pe doi copii ai lui, desfăcu pensionul, și familia noastră se strămută la acea moșie, lângă Bacău, unde stăturăm doi ani. Aci se desvoltă în mine iubirea vieței de țară și plecarea pentru țăranii, ai căror copii îmi erau tovarăși în toate jocurile. După aceea, pe timpul când Austriacii ocupaseră Moldova 1855—1857, părăsirăm moșia și ne așezarăm în Bacău în

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța

... eram student în drepturi la o universitate germană oarecare și țineam cu chirie trei odăi au premier în casa d-nei Ana Pacht, veche actoriță în demisiune, a cărei unică fată, domnișoara Maria, copiliță de șasesprezece ani, apăruse atunci de curând pe scenă, culegând din capul locului aplauzele publicului ... faciendo consistit asupra Frosei. Trei luni de zile Klumpen nu știa nemic despre coproprietarul său, și începeam deja a spera că voi căpăta în curând jus prescriptionis , când deodată... Și așa mai departe. Precum vezi, Feldeșule, mutarea mea în casa doamnei Pacht n-a fost de bunăvoie. - M-ai răcorit la inimă, Spițerule! - Mi-am făcut datoria ca spițer, deși în facultăți nu se învață farmacopeea feldeșilor. Mai adaug a zice că sunt atât de departe de a iubi pe păpușica ta ... i minunat! - Îi iepure, domnule! nu-i curcan, întâmpină duduca. - Se cunoaște că n-ați studiat filozofia. - De ce? - Gustu-i subiectiv; gustul se află în noi și, prin urmare, iepurele d. e curcan pentru mine, de vreme ce subiectul meu simte în ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... veni pe biserica schitului. A doua zi, pe Ceahlău... Bolta imensă de azur, acoperind priveliștile scânteietoare... Monștrii pietrificați de pe munte, culcați, ori în picioare, unii binevoitori, alții agresivi sau bizari. (Era și unul amical și hilar, în mijlocul platoului.) Culmile negre din vale târându-se spre piciorul muntelui colosal, ori alergând speriate în toate părțile și oprinduse brusc, halucinate. Când vineți, când roșii, munții înalți de pe Bistricioara, strălucind în soare cu toate stâncile lor... Departe, în singurătăți adânci, munții cei din urmă -- aproape nori, albitranslucizi -- încremeniți în gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorând ,,voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii ... când simțurile amorțite colaborează cu lumina înșelătoare, minciuna ia proporții de fantasmagorie. Obosit de insomnia nopții precedente și de treizeci de kilometri făcuți pe jos în timpul zilei prin munți, călătoream într-o noapte cu lună plină pe capra unei trăsuri. În toropeala luptei cu somnul, vedeam în copacii izolați de pe marginea drumului femei uriașe, care veneau întru întâmpinarea trăsurii, și ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un ... peste dealuri, pe drumul de picior. Drumul acesta ne duse spre Gârcina până la biserica din sat, de unde trebuia să ne îndreptăm către Almaș: în drum ne întâlnirăm cu preotul locului, care mergea cu un țăran la un ogor din apropiere. Pe preot îl cunoșteam și-l întrebai de drumul ce trebuia să apucăm, ca să ieșim la Almaș. După ce căpătarăm lămuririle trebuincioase, plecarăm înainte ... înțelege că furăm cu deosebită cinste primiți. E foarte atingător lucru să vezi cu câtă bunăvoință și cu câte jertfe chiar se îndeplinesc datoriile ospitalității în aceste schituri locuite de câteva femei sărmane. Poate că adevăratele învățături evanghelice au și ele cuvântul lor, ...

 

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

... încet-încet întâi galbenă ca un aur diafan, apoi roză ca cerul aurorei, apoi albastră È™i adâncă ca albăstrimea cerului. El se uită mult în pahar È™i părea că vede lucruri ciudate în metamorfozele colorilor lui... Într-adevăr i se păru că vede în aurul diafan, în fund, o muscuÈ›ă de om, c-o cârjă în mână, bătrân È™i pleÈ™uv, dormind cu picioarele-n soare È™i cu capul în umbra tinzii unei biserici... În apa roză văzu parcă un peÈ™tiÈ™or vioriu care semăna cu un tânăr frumos... în apa viorie văzu un om sinistru È™i rece, cu faÈ›a de bronz... — Peste cinci mii de ani, È™opti el ... Chipul tău, Isis... Pe tabla neagră se zugrăvi un cerc mare roÈ™u... de acest cerc erau aninate fiinÈ›e ca o scară... Jos, minerale în care plantele îÈ™i duceau rădăcinile... animalele îÈ™i duceau rădăcinile în plante, omul în animale; minerale în om, plante în minerale, animale în plante, omul în animale, È™i pin toate aceste forme tremura cercul roÈ™u È™i făcea să joace formele negre pe firul ei roÈ™u... — Am ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>